O maşină veche care nu ar trebui să mai existe. Acum totul s-a modernizat. Nu ar mai trebui să fie nimic care să ne amintească de vremurile lipsite de griji, de timpurile fericite când lumea nu se grăbea atât de mult înspre nicăieri. Şi totuşi…

Galele studenţeşti de jazz au fost un prilej foarte bun pentru a mai exersa în domeniul fotografiei de spectacol. Am fotografiat doar în cea de-a doua seară de festival, impulsionat de reuşitele lui Ovidiu Matiu din seara precedentă. A fost o experienţă interesantă şi am rămas şi cu câteva imagini inedite, printre care şi cea prezentată mai sus.

Pentru unele fotografii e nevoie de multă planificare, de muncă serioasă şi de măiestrie de regizor, iar pentru altele doar de inspiraţie, de noroc şi de aşteptarea momentului decisiv. Îmi plac ambele abordări şi, de câte ori am ocazia, folosesc tot ce am la dispoziţie pentru a ajunge la rezultatul dorit. În definitiv, fotografia e un mijloc de exprimare care nu ar trebui să fie supus unor reguli prea stricte, atâta vreme cât autorul reuşeşte să provoace emoţii privitorilor şi să respecte anumite reguli ale bunului simţ.

O gripă rebelă m-a ţinut în casă zilele trecute şi deci n-am mai reuşit să ies la fotografiat aşa cum îmi propusesem. În schimb m-am uitat la meciurile de fotbal din cupele europene şi mi-am amintit de această fotografie de anul trecut, atunci când în Sibiu nu exista nici măcar o echipă de fotbal. Acum lucrurile s-au mai schimbat puţin, dar până când stadionul va găzdui din nou meciuri de nivel înalt va mai trece destul timp.  Totuşi, încă aştept o schimbare radicală în bine şi sper ca în curând să am ocazia să fotografiez meciuri de Liga Campionilor pe Stadionul Municipal. Sunt cam optimist, nu?

Vara aceasta am fost foarte ocupat cu munca la ziar şi cu fotografiatul la nunţi.  N-am mai publicat nimic pe site,  dar în curând sper ca acest lucru să se schimbe şi să nu mai las aşa mult timp să treacă până să pun o nouă fotografie.  Deocamdată vă las să vedeţi de ce sunt în stare unii oameni atunci când răpesc mireasa. Chiar  am rămas surprins de cât de bine au ştiut să se distreze.  E drept că au blocat puţin şi circulaţia, dar în astfel de cazuri este de înţeles.

Într-o ţară în care adulţii sunt preocupaţi să-şi cumpere cât mai multe maşini, să toarne cât mai mult beton şi să distrugă toate bazele sportive şi locurile de joacă pentru a ridica blocuri cu zeci de etaje, a fi copil nu mai pare deloc un lucru pe care să ţi-l doreşti. Cu atât mai mult cu cât, puţinele locuri de joacă rămase se prezintă adeseori într-o stare jalnică. Să nu ne mai mirăm atunci când vom culege roadele lăcomiei şi inconştienţei noastre.

Întotdeauna imi e aşa greu să-mi găsesc cuvintele când vine vorba să explic fotografiile pe care le fac. Până la urmă fiecare înţelege ce vrea şi fiecare se gândeşte la ce vrea.  Fie chiar şi non-stop.

Anul acesta chiar mi-a plăcut Sibiu Dans Festival.  Am fotografiat cu mult chef şi am surprins o serie de imagini care mie imi plac. Nu şi altora, dar aceasta e o altă poveste.  În ceea ce priveşte imaginea de faţă, imi amintesc că de îndată ce am văzut-o pe ercanul aparatului mi-a venit în minte o replică celebră din filmul Forrest Gump:

“Dear God, make me a bird, so I can fly far, far far away from here…dear God, make me a bird, so I can fly far, far far away from here…”

Deşi suntem doar în luna noiembrie, în Sibiu au început deja pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Spre marea mea surprindere, muncitorii s-au ocupat de montarea instalaţiilor de iluminat chiar şi într-o zi de sâmbătă, moment prielnic pentru mine de a imortaliza această operţiune dificilă şi plină de riscuri. Sper ca peste câteva săptămâni să am ocazia să fotografiez rezultatul final al acestor pregătiri, adică un spectacol de lumină care se anunţă deosebit.

În mod absolut inevitabil, în timp ce fotografiam această pisică gândurile mi s-au îndreptat spre un superb desen animat pe care l-am văzut cu ani în urmă pe postul de televiziune Italia 1 şi care era intitulat “Occhi di gatto“, în traducere ochi de pisică. Filmul animat nu are absolut nici o legătură cu pisicile dar, alături de alte titluri difuzate pe posturile de televiziune italiene şi româneşti, pot spune că şi-a lăsat o puternică amprentă asupra mea la vremea respectivă. Chiar şi azi le-aş viziona cu plăcere.