O frunză uitată pe o bancă pustie, găsită într-o zi în care nu speram să mai găsesc nimic niciunde. Încă mă întreb care este povestea ei. Au lăsat-o acolo nişte copii? Sau poate doi îndrăgostiţi? Nu voi afla niciodată…

De mai bine de trei ani am descoperit fotografia astronomică şi, de fiecare dată când am ocazia, încerc să capturez un peisaj cu dâre de stele. De data aceasta, norocul nu prea mi-a surâs. Au fost nori, iar poluarea luminoasă a oraşului s-a înregistrat foarte repede pe senzorul aparatului digital. Dar chiar şi în condiţii potrivnice se poate realiza ceva interesant. Aşadar, am folosit poluarea luminoasă în favoarea mea, iar casa a fost iluminată vreme de aproximativ 3 minute cu o lanternă.

Nu simt nevoia să scriu ceva despre această fotografie. Nici nu sunt prea multe de zis. Priviţi şi bucuraţi-vă de peisaj. Doar atât.

Întotdeauna mi-am dorit să fac o fotografie perfectă. Pe măsura ce trece timpul, încep să-mi dau seama că e puţin probabil să reuşesc vreodată. Dar nu-mi mai pasă de probabilităţi şi atunci îmi zic: “De ce nu?”. Ar putea fi aceasta, ar putea fi următoarea, ar putea fi una dintre ele…

După lungi aşteptări cauzate de diverse evenimente mai mult sau mai puţin plăcute am reuşit, în sfărşit, să fotografiez un peisaj nocturn cu dâre de stele. Nici de data aceasta n-am avut răgazul necesar să fac exact ceea ce mi-am dorit, dar pot spune că a fost o experienţă frumoasă. Titlul fotografiei mi-a fost inspirat de melodia “Sleeping Sun” a trupei Nightwish, ce a cântat nu cu mult timp în urmă la Sibiu.

În urmă cu 9 ani, cam pe vremea aceasta, ma pregăteam să susţin examenul de bacalaureat.  Îmi aduc aminte că la proba de limba engleză am tras un bilet în care mi se cerea să povestesc un film. Pe moment nu mi-am amintit niciunul şi credeam că o s-o păţesc. Dar, în scurt timp, mi-au venit în minte extratereştrii din “Independence Day” şi sosirea lor spectaculoasă pe Pământ. Zilele trecute, într-o excursie la Bucureşti, mi-a fost dat să văd acelaşi cer magic din momentul pătrunderii în atmosferă a navelor extraterestre din film. Spre norocul nostru, de data aceasta n-a fost vorba de o invazie ci doar de o formaţiune de nori deosebită.

Într-o seară friguroasă, pe un vânt tăios, câţiva oameni n-au avut ce face şi s-au gândit să facă poze la lumina lunii. N-au reuşit, dar şi-au zis că dacă tot le-a ieşit în cale acest ciot să încerce să-l fotografieze cât mai bine. Aşadar, mulţumesc echipei formată din I.D. Teompa, Noisette şi NabooSith, fară de care imaginea de faţă n-ar fi fost posibilă.

Am stat şi m-am gândit vreo două zile ce să scriu despre această fotografie. Adevărul e că nici eu n-o înţeleg prea bine. Totuşi, tot stând şi cugetând mi-am adus aminte de poezia “Simetrie” de Marin Sorescu. Nu ştiu de ce, dar concluzia la care am ajuns este că mereu se deschid cel puţin două drumuri pentru fiecare dintre noi, chiar dacă până acum “am ţinut-o tot într-o greşeală”.

În scurta vacanţă prilejuită de Sfintele Sărbători de Paşti, am ieşit într-una din zile la o plimbare prin pădurea de la Bididia, de lângă Tulcea. Probabil din cauza ploilor abundente care au căzut în zona respectivă în ultima vreme, o mulţime de melci ieşiseră din ascunzători. Pe unul dintre ei îl puteţi vedea în fotografia de mai sus, strâns legat de scoarţa copacului pe care se căţărase.

În mod absolut inevitabil, în timp ce fotografiam această pisică gândurile mi s-au îndreptat spre un superb desen animat pe care l-am văzut cu ani în urmă pe postul de televiziune Italia 1 şi care era intitulat “Occhi di gatto“, în traducere ochi de pisică. Filmul animat nu are absolut nici o legătură cu pisicile dar, alături de alte titluri difuzate pe posturile de televiziune italiene şi româneşti, pot spune că şi-a lăsat o puternică amprentă asupra mea la vremea respectivă. Chiar şi azi le-aş viziona cu plăcere.