O frunză uitată pe o bancă pustie, găsită într-o zi în care nu speram să mai găsesc nimic niciunde. Încă mă întreb care este povestea ei. Au lăsat-o acolo nişte copii? Sau poate doi îndrăgostiţi? Nu voi afla niciodată…

O maşină veche care nu ar trebui să mai existe. Acum totul s-a modernizat. Nu ar mai trebui să fie nimic care să ne amintească de vremurile lipsite de griji, de timpurile fericite când lumea nu se grăbea atât de mult înspre nicăieri. Şi totuşi…

Pasajul Scărilor este una dintre cele mai interesante şi frumoase străzi ale Sibiului. An de an, mii de turişti trec pe acolo şi bineînţeles că există zeci de mii de poze cu această locaţie. Nu ştiu în ce măsură fotografia mea e cu mult diferită faţă de ce au făcut alţii înaintea mea, dar cred că evocă bine atmosfera specială a locului.

De mai bine de trei ani am descoperit fotografia astronomică şi, de fiecare dată când am ocazia, încerc să capturez un peisaj cu dâre de stele. De data aceasta, norocul nu prea mi-a surâs. Au fost nori, iar poluarea luminoasă a oraşului s-a înregistrat foarte repede pe senzorul aparatului digital. Dar chiar şi în condiţii potrivnice se poate realiza ceva interesant. Aşadar, am folosit poluarea luminoasă în favoarea mea, iar casa a fost iluminată vreme de aproximativ 3 minute cu o lanternă.

Viteza în trafic nu e bună şi atrage nenorociri de cele mai multe ori. Pe de altă parte, piloţii de curse sunt dependenţi de ea şi cel mai rapid mereu câştigă. Foarte mulţi dintre noi cred că şi-au imaginat măcar odată în viaţă cum ar fi să gonească nebuneşte cu peste 200 de km pe oră, dar nu au avut ocazia să experimenteze senzaţia. Din fericire, pentru realizarea acestei fotografii nu a fost nevoie de o viteză foarte mare şi greu de atins, pentru că setările aparatului au făcut restul.

N-am mai publicat nimic pe blog de foarte mult timp, dar asta nu înseamnă că nu am mai făcut fotografii. De fapt, am fost toată vara ocupat cu un maraton fotografic pe care mi l-am autoimpus. Proiectul se numeşte “Octombrie a venit” şi s-a desfăşurat în perioada 3 aprilie 2011 – 1 octombrie 2011. Am făcut fotografii zilnic şi am postat în fiecare zi pe Facebook cea mai reuşită poză din ziua respectivă. Până acum doar contactele mele de pe cunoscuta reţea de socializare le-au putut vedea, dar am să încarc şi pe blog o parte din ele. Această fotografie a fost făcută în primăvară, pe 26 aprilie.

Nu simt nevoia să scriu ceva despre această fotografie. Nici nu sunt prea multe de zis. Priviţi şi bucuraţi-vă de peisaj. Doar atât.

După mulţi ani de aşteptare, centura ocolitoare a Sibiului a fost în sfârşit construită. Dar cum a fost inaugurată pe 1 decembrie anul trecut, a trebuit să aştept venirea primăverii pentru a-i face o fotografie aşa cum mi-am dorit. Odată montate trepiedul şi camera foto, am fost nevoit să aştept sa treacă suficiente maşini pentru a le putea captura dârele de lumină lăsate în urmă. Am avut mult şi multe de aşteptat, dar lucrurile frumoase se lasă de obicei aşteptate şi deci e nevoie de multă răbdare şi credinţă că totul va fi cu bine dus la bun sfârşit.

Deşi în majoritatea timpului fac fotografii cu un aparat digital, uneori mai utilizez şi aparate cu film. Anul trecut, la meciul decisiv din sferturile de finală ale campionatului naţional de baschet, dintre CSU Sibiu şi BC Timişoara, am fost nevoit sa fac fotografii pe film, deoarece Canon-ul meu 20D nu era disponibil. Spre norocul meu, Dragoş Chiriţescu mi-a împrumutat aparatul lui deja încărcat cu un film de ISO 800, numai bun pentru sport. Am făcut pozele şi apoi am uitat de ele, iar Dragoş le-a developat abia peste un an. Spre bucuria mea, am descoperit câteva cadre reuşite, iar acesta mi-a plăcut cel mai mult. Aşadar, am învăţat două lecţii cu această ocazie:

1. Uneori lucrurile şi evenimentele care se lasă aşteptate iţi pot aduce o bucurie mai mare decât cele care se întâmplă imediat.

2. Indiferent de condiţii, de aparat, de tehnica pe care o ai la dispoziţie merită să dai tot ce ai mai bun din tine.

După “lupte seculare” ce au durat mai bine de două luni, am reuşit să transform în realitate o idee care la început chiar şi mie mi s-a părut nebunească şi foarte greu de pus în practică. Şi în mod cert n-aş fi putut să realizez această fotografie de unul singur. De fapt, e mai mult decât o fotografie. E o experienţă care mi-a arătat cât de importante sunt solidaritatea şi prietenia dintre oameni. Am mai învăţat, cu această ocazie, că atunci când suntem uniţi şi urmăm cu toţii acelaşi scop nimic nu ne poate sta în cale şi nimic nu mai pare imposibil. De aceea, vreau sa le mulţumesc tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la acest proiect şi am să-i enumăr în continuare: Georgiana Dumitru (model), Adriana Părăian, Lucian Părăian, Gabriel Boeru (asistent), Bogdan Nuţiu (asistent), Bianca Bogdan, Alex Presecan, Călin Găvozdea, Ilie Creţu, Daniel Teompa şi Doris Bota. Iar daca vreţi să vedeţi şi un film de la şedinţa foto, realizat de Lucian şi Adriana Părăian, apăsaţi aici.