Dacă aş fi avut un alt gen de blog şi nu un blog foto, probabil că aş fi scris un articol despre lentoarea cu care circulă trenurile în România şi despre întârzierile de zeci şi sute de minute pe care trebuie sa le îndure călătorii. Dar mai bine să vedem partea bună a lucrurilor şi să apreciem frumuseţea acestui mijloc de transport. Fără îndoială, trenurile au un farmec aparte şi sunt ideale pentru realizarea unor fotografii speciale.

Galele studenţeşti de jazz au fost un prilej foarte bun pentru a mai exersa în domeniul fotografiei de spectacol. Am fotografiat doar în cea de-a doua seară de festival, impulsionat de reuşitele lui Ovidiu Matiu din seara precedentă. A fost o experienţă interesantă şi am rămas şi cu câteva imagini inedite, printre care şi cea prezentată mai sus.

Pentru unele fotografii e nevoie de multă planificare, de muncă serioasă şi de măiestrie de regizor, iar pentru altele doar de inspiraţie, de noroc şi de aşteptarea momentului decisiv. Îmi plac ambele abordări şi, de câte ori am ocazia, folosesc tot ce am la dispoziţie pentru a ajunge la rezultatul dorit. În definitiv, fotografia e un mijloc de exprimare care nu ar trebui să fie supus unor reguli prea stricte, atâta vreme cât autorul reuşeşte să provoace emoţii privitorilor şi să respecte anumite reguli ale bunului simţ.

În urmă cu aproape o lună am participat şi eu la maratonul fotografic organizat de Centrul Cultural German din Sibiu. A fost un concurs destul de complicat, epuizant şi desfăşurat pe o vreme mai mult decât neprietenoasă. În ciuda tuturor dificultăţilor, am reuşit să ajung la linia de sosire având asupra mea CD-ul cu cele 10 imagini obligatorii. Nu am idee cine a câştigat, dar pot să vă spun că pe data de 13 martie, cu începere de la ora 18, la Centrul Cultural Habitus (Piaţa Mică) din Sibiu va avea loc vernisajul expoziţiei fotografiilor care au reuşit să impresioneze juriul.

Întotdeauna mi-am dorit să fac o fotografie perfectă. Pe măsura ce trece timpul, încep să-mi dau seama că e puţin probabil să reuşesc vreodată. Dar nu-mi mai pasă de probabilităţi şi atunci îmi zic: “De ce nu?”. Ar putea fi aceasta, ar putea fi următoarea, ar putea fi una dintre ele…

O gripă rebelă m-a ţinut în casă zilele trecute şi deci n-am mai reuşit să ies la fotografiat aşa cum îmi propusesem. În schimb m-am uitat la meciurile de fotbal din cupele europene şi mi-am amintit de această fotografie de anul trecut, atunci când în Sibiu nu exista nici măcar o echipă de fotbal. Acum lucrurile s-au mai schimbat puţin, dar până când stadionul va găzdui din nou meciuri de nivel înalt va mai trece destul timp.  Totuşi, încă aştept o schimbare radicală în bine şi sper ca în curând să am ocazia să fotografiez meciuri de Liga Campionilor pe Stadionul Municipal. Sunt cam optimist, nu?

Vara aceasta am fost foarte ocupat cu munca la ziar şi cu fotografiatul la nunţi.  N-am mai publicat nimic pe site,  dar în curând sper ca acest lucru să se schimbe şi să nu mai las aşa mult timp să treacă până să pun o nouă fotografie.  Deocamdată vă las să vedeţi de ce sunt în stare unii oameni atunci când răpesc mireasa. Chiar  am rămas surprins de cât de bine au ştiut să se distreze.  E drept că au blocat puţin şi circulaţia, dar în astfel de cazuri este de înţeles.

După lungi aşteptări cauzate de diverse evenimente mai mult sau mai puţin plăcute am reuşit, în sfărşit, să fotografiez un peisaj nocturn cu dâre de stele. Nici de data aceasta n-am avut răgazul necesar să fac exact ceea ce mi-am dorit, dar pot spune că a fost o experienţă frumoasă. Titlul fotografiei mi-a fost inspirat de melodia “Sleeping Sun” a trupei Nightwish, ce a cântat nu cu mult timp în urmă la Sibiu.

Într-o ţară în care adulţii sunt preocupaţi să-şi cumpere cât mai multe maşini, să toarne cât mai mult beton şi să distrugă toate bazele sportive şi locurile de joacă pentru a ridica blocuri cu zeci de etaje, a fi copil nu mai pare deloc un lucru pe care să ţi-l doreşti. Cu atât mai mult cu cât, puţinele locuri de joacă rămase se prezintă adeseori într-o stare jalnică. Să nu ne mai mirăm atunci când vom culege roadele lăcomiei şi inconştienţei noastre.

În urmă cu 9 ani, cam pe vremea aceasta, ma pregăteam să susţin examenul de bacalaureat.  Îmi aduc aminte că la proba de limba engleză am tras un bilet în care mi se cerea să povestesc un film. Pe moment nu mi-am amintit niciunul şi credeam că o s-o păţesc. Dar, în scurt timp, mi-au venit în minte extratereştrii din “Independence Day” şi sosirea lor spectaculoasă pe Pământ. Zilele trecute, într-o excursie la Bucureşti, mi-a fost dat să văd acelaşi cer magic din momentul pătrunderii în atmosferă a navelor extraterestre din film. Spre norocul nostru, de data aceasta n-a fost vorba de o invazie ci doar de o formaţiune de nori deosebită.